20 octombrie 2013
BRANDUL SAPTAMÂNII: Centrul de Studii despre Bere

Redd’s Cranberry – o aproape bere/aproape șampanie

Am gustat și eu (era să zic testat :D ) Redd’s Cranberry. Nu pentru că prefer astfel de beri fructate la propriu, ci pentru că, mă înțelegeți, scriu, totuși, pe blogdebere.ro :)

Ce nu i se poate reproșa acestei berei este modul în care este marketată. Căci începând de la design și până la ceea ce se întâmplă ca BTL, totul e corespunzător. Cum nu mă îndoiesc de faptul că această bere a fost lansată pe piață după niște studii, care arătau că românul ar consuma așa ceva. Pentru că nimeni nu se riscă să lanseze un nou produs fără a face astfel de analize. De aceea recomand tuturor celor care își mai spun punctul de vedere pe chestiunea în cauză să folosească ”mie nu îmi place” în loc de ”ce greșeală au făcut că au lansat berea asta”. E mai sănătos din punct de vedere al brandului personal. Părerea mea, desigur.

Revenind la Redd’s Cranberry. Eu nu înțeleg berea asta… E clar că nu sunt în target, dar mă pricep cât de cât la beri, așa că din acest punct de vedere zic ce zic. Cel mai tare nu înțeleg care e faza cu 4% alcool. De ce atât de tare? Tăria aceasta ridicată acoperă aroma de fruct și o transformă în ceva oțetit, mai ales când vorbim despre gustul remanent, extrem de important la o bere. Îmi pare că echilibrul dintre alcool și fruct este grav deteriorat.

Apoi mă întreb de ce aș alege o astfel de bere în loc să aleg o bere normală sau, ca variantă, o limobere, mai slabă și cu un echilibru al gustului mai pronunțat? Cum nu știu studiile de piață realizate înainte de lansarea berii, pot doar să speculez că există o categorie de consumatori în România care preferă, din rațiuni pe care aș dori să le cunosc, de curiozitate, mai pe îndelete, o astfel de bere fructată și tare, dar care ar mult prea puțin în comun cu berea ala cum o știm noi.

Hai să o zic altfel: dacă am face un blind test și am ruga lumea să zică ce are în pahar, cred că cel puțin jumătate din ei ar spune că au un fel de șampanie. Căci, în opinia mea, Redd’s Cranberry se află la ciudata graniță dintre o aproape bere și o aproape șampanie.

Despre Cristian China-Birta

Lasă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicatăCâmpurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Înapoi la începutul paginii