19 noiembrie 2013
BRANDUL SAPTAMÂNII: Centrul de Studii despre Bere

Poate te întrebai care-i berea cu cel mai mult alcool. Și cât costă.

Până nu demult, cea mai strong bere avea o concentraţie de alcool de 65%, se numea Brewmeister Armageddon, iar o sticlă de 300ml costa vreo 60 de Lire dacă o cumpărai din Marea Britanie.

Nu demult, aceeaşi gaşcă Brewmeister a hotărât să mai scoată o bere pe piaţă, mai tare decât Armageddonul. Ea se numeşte Brewmeister’s Snake Venom şi are o concentraţie de alcool de 67.5%. Creatorii au pus pe gâtul sticlei de 275ml o etichetă care îţi spune că nu-i recomandat să bei mai mult de 35ml de bere o dată. Ba chiar te atenţionează că dacă bei toată sticla ai putea intra în comă alcoolică. Ca să facem o comparaţie, absinth-ul are între 45% şi 75% concentraţie alcoolică. De aici şi avertismentul lăsat de cei de la Brewmeister pe sticlă.

Întrebarea pe care mi-am pus-o prima oară când am văzut aşa minunăţie de bere a fost: ce procedeu folosesc de scot o bere atât de alcoolizată?

Din câte spun ei, la un moment dat, în procesul de creare al berii, trec berea printr-o zonă cu o temperatură de zero grade, acolo unde apa îngheaţă, dar alcoolul nu. Dau apa îngheţată la o parte, apoi păstrează doar alcoolul pur, cu gustoasele arome de malţ şi hamei. Totodată, folosesc o multitudine de tipuri de malţ, printre care şi un malţ special afumat şi, pe lângă drojdia de bere, adaugă şi drojdie de şampanie. Toate astea pentru a putea scoate o bere atât de strong şi pentru a-i putea păstra, totodată, gust de bere.

brewmeister snake venom

Berea asta se bea ca whiskey-ul, păstrând puţin lichidul în cavitatea bucală înainte de a-l înghiţi, pentru a putea simţi toate aromele pe care le are.

Poate fi cumpărată de aici şi costă 50 de Lire.

Despre Cristian Florea

Sportiv pasionat de Social Media şi WordPress. Project Manager la Sport Local.

4 comentarii

  1. După cum am spus ieri, când am văzut minunea, berea asta te face să te lași de whiskey :))

    • :)) păcat că nu-i aşa uşor de găsit la noi… încă.

      • Oare nu ne poate ajuta amazon.de sau ebay.co.uk, mai noi se vorbeste despre asta si pare ca taxele sunt ceva mai accetabile de cand cu U.E.
        Prin ce tara, tari se gaseste o astfel de piesa…?

        Ma gandesc ca o astfel de bautura ar putea face si bine, dupa un timp te dezobisnuiesti sa bei multe beri, si multa de o data.
        Insa este doar o parere, posibil sa ma insel.
        Dar la o astfel de cantitate de alcool care ar mai fi diferenta dintre bere si spirtoase?

        • Deocamdată doar în UK se găseşte o bere din asta. Nu ştiu dacă o poţi cumpăra şi de pe amazon sau ebay, că n-am căutat, sincer.

          Care-i diferenţa dintre berea asta şi spirtoase? Gustul, aroma, experienţa băuturii. Cu siguranţă berea asta nu e pentru oricine. Nu e pentru Ghiţă de pe şantier care bea bere la PET. E pentru cineva care înţelege ce bea şi apreciază berea la adevarata ei valoare.

          E ca în orice altă băutură. Există o grămadă de tipuri de whiskey, spre exemplu şi deşi toate au mult alcool, nu toate au aceeasi aromă. O persoană care nu prea bea whiskey o să aibă impresia că toate sunt la fel, dar unul care înţelege cevad in ce bea, vede o diferenţă colosală între ele.

          Aşa e şi cu berea. :D

Lasă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicatăCâmpurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>